Dacian's Blog

Stupizenii

Dacian — Sun, 14 Aug 2011 13:39:14 +0000

Neputincioase ganduri prinse intr-o nuca de cocos, hranite cu miere de salcam si ceai rooibos, traind agonia vietii lor subrede si efemere. Vise care se frang de realitatea rece ca o ploaie de toamna care dureaza la nesfarsit. Prinsi in vraja desfatarii, uitand ce e indestularea, luam cu noi spre mormant umbrele existentei noastre. Precum lumina biruieste intunericul, prea incet insa, biruieste resemnarea sperantele noastre, mult prea rapid. Umbre pe un perete, ce vom face cand lumina se va stinge si nu va mai putea nimeni sa ne admire? Poate vom invata ca exista si lucruri mai importante decat sa fim admirati.

Lumea viselor a pierit demult, acaparata de problemele stupide ale economiei si logicii nesatului. Traim in lumea in care pana si gandurile reale au fost mazilite de duritatea propriei existente in care ziua de maine a devenit mai importanta decat eternitatea. Pajistile verzi in care iedul se joaca cu leul au fost transformate in blocuri gri din care ti-e frica sa iesi pentru ca s-ar putea sa te muste cainele care si-a facut culcus sub scari.

Culorile nu mai au valoare decat daca sunt metalizate. Exista prea multa hartie ca ne mai treaca prin gand sa scriem ceva de valoare ca sa-i aratam cat de mult o pretuim. Prea multi oameni care ratacesc, crezand ca se vor impiedica exact de lucrul de care au nevoie. Relatii distruse pentru ca am uitat sa iubim, fugind cat ne tin picioare din prima clipa in care ne vedem scapati de obligatii. Viata netraita, dragoste neiubita, gand nerostit, vis neindepilinit.

Ultima carte citita: Factotum

Dacian — Sun, 31 Oct 2010 12:49:51 +0000

Daca in romanul Femei se prezentau rand pe rand femeile care au facut parte din viata autorului Charles Bukowski, in Factotum ne sunt prezentate in aceeasi masura locurile de munca ale celebrului autor.
In stilul caracteristic, miserupist si original, Bukowski ne prezinta viata lui din perspectiva locurilor in care a lucrat si lucrurile pe care le-a avut de infruntat pana sa i se publice prima povestire si sa devina autor in toata regula. Nu a fost o viata usoara si nu putine lucruri a avut de infruntat pentru a ajunge ceea ce dorea sa fie (si nici ceea ce a dorit sa fie nu i-a facut viata mai usoara). Cu toate astea nu a cedat, cel putin nu a cedat in sensul adevarat al cuvantului. A schimbat o puzderie de joburi si femei, locuri in care a stat si orase in care a locuit, cu toate acestea nu s-a schimbat. A ramas acelasi personaj nonconformist si original care a avut propria sa filosofie a vietii si s-a tinut dupa ea. Daca a fost o filosofie buna sau nu, asta nu e pentru mine sa raspund dar, cu siguranta, pot spune ca a reusit din aceasta filosofie si aceste patanii ale sale sa creeze o literatura minunata. Poata nu una tipica care sa ii aduca succesul si recunoasterea meritata, dar cu siguranta una care l-a facut sa continue, una care i-a oferit ceva in schimbul muncii sale de a ramane la fel, una care i-a permis ca adoarma linistit noaptea si sa ii ingaduie sa se uite in oglinda dimineata fara sa isi reproseze nimic. Fie ca il privim ca pe un ratat sau pe un om cu adevarat remarcabil, Charles Bukowski ramane unul dintre cei mai reprezentativi scriitori au undergroundului american.

Ultima carte citita: Disgrace

Dacian — Wed, 29 Sep 2010 19:58:19 +0000

Am descoperit romanul din intamplare, mai intai l-am vazut la o prietena iar apoi la o taraba de carti. L-am cumparat si am sarit sa-l citesc. Nu aveam de unde sa stiu peste ce voi da, nu stiam cine e autorul si nici nu auzisem despre ce e vorba in roman. Descoperirea a fost uimitoare si coplesitoare. In 200 de pagini am regasit o poveste mai cuprinzatoare decat Fratii Karamazov, un limbaj extraordinar si atat de multe dileme ca nici nu as putea sa le enumar.
Povestea unui profesor universitar din Africa de Sud post-apartheid care seduce o tanara studenta (mai mult sau mai putin precum in Animal pe moarte) iar cand fapta se afla, el hotaraste sa nu se apere in fata acuzatiilor si sa-si accepte soarta, aceea de a fi dat afara din invatamant, din locul pe care l-a slujit cu indarjire, de a fi luat din fata studentilor sai pe care ii invata cu drag viata si operelor marilor poeti romantici englezi.
Aflandu-se in aceasta situatie, el hotaraste sa mearga in vizita la fiica sa: o lesbiana care traieste singura in partea rurala a Africii de Sud, crescand flori pe terenul ei; flori din care isi castiga existenta, vanzandu-le la piata. Aici, David Lurie afla o alta fata a vietii, una care ii este necunoscuta. Nu il mai poate folosi pe Byron pe post de protector. Nu mai are partea de viata protejata a sistemului universitar, ci este aruncat direct in viata cruda si nemiloasa, grea si coplesitoare. Hotarat sa petreaca timpul cu fiica sa, se ofera voluntar la clinica veterinara din sat, ajutand la eutanasierea cainilor.
In timpul vizitei sale acolo se intampla o nenorocire: fiica sa este violata de 3 negri si ramane insarcinata in urma violului, lucru pe care ea il accepta fara sa schiteze prea multe emotii si sentimente. Frustrarea lui David in momentul in care realizeaza ca totul este peste puterea lui creste semnificativ si hotaraste sa se intoarca din nou la viata sa din Cape Town. In oras el realizeaza ca evenimentele din viata lui au un scop iar el nu trebuie sa fuga, sa renunte, sa cedeze; el trebuie sa persevereze la fel ca oamenii pe care i-a vazut, chiar daca nu exista nicio recompensa pentru suferintele pe care trebuie sa le indure. David se intoarce in mediul rural, isi reia activitatea ca ajutor in eutanasierea caninilor si isi gaseste propriul loc, oferindu-i fiicei sale spatiul si independenta necesara fara a se departa de ea.
Plin de dileme care de care mai complexe: criza varstei mijlocii, sexualitate, rasism, homosexualitate, ateism, drepturile animalelor, Africa de Sud post-apartheid; romanul se incadreaza ca fiind unul din cele mai importante lucrari de fictiune a ultimei generatii. Stilul si tonul nemilos care ofera o senzatie de raceala absoluta, de parca autorul ar fi total lipsit de emotii legate de personajele sale, sunt doar unul din multele tehnici de a oferi cititorului o alta senzatie: mai produnda, mai clara, mai aproape de adevar. Fara melodramatism, fara subiectivism si lobby, romanul cucereste prin claritate si forta. O experienta unica si incantatoare!

2 ani

Dacian — Mon, 02 Aug 2010 19:26:59 +0000

Uite ca s-au facut 2 ani de cand am inceput sa scriu aici. Nu m-am tinut de el asa cum trebuia, an fost lenes si nu prea m-am ocupat de el si cu toate astea, mi-e foarte drag de el, nu as renunta la el. Nu este un proiect esuat ci este un proiect la care muncesc putin cate putin pana in ziua in care ma voi putea dedica mai mult.
Imi pare rau ca nu am scris mai des. Am 120 de articole publicate si 75 de drafts. Am carti citite de luni de zile despre care inca nu am apucat sa scriu. Dar o voi face.
Am de gand sa ma ambitionez un pic si sa-mi demonstrez ca sunt in stare sa ma dedic unui lucru. Indiferent cat de mic si neinsemnat e acest loc.
In alta ordine de idei, ieri a fost ziua mea si la fel ca articolul de acum 2 ani, am impresia ca nu am realizat mare lucru. Am atatea lucruri de pus in ordine, am atatea lucruri de spus si de facut incat imi vine mai degraba sa ma las pagubas decat sa ma gandesc la ele si sa ma ambitionez sa le fac. Dar nu voi da curs acestei senzatii. Am sa ma ambitionez, chiar daca doar eu imi voi da seama.

o surpriza placuta

Dacian — Mon, 02 Aug 2010 19:14:39 +0000

De foarte mult timp ma uit aproape in fiecare zi pe IMDb. Mi-am creat un obicei din a vedea noi informatii despre filme si actori. Imi place sa citesc mini biografiile diferitelor personaje care isi au loc prin celebrul site.
Astazi, spre seara, am observat ca e schimbat. Am fost destul de mirat dar apoi am fost foarte placut surprins ca s-a imbunatatit. Parca a intrat intr-o noua era.
Informatiile sunt mai relevante si mai accesibile, e mai dinamic si mai usor de folosit. Chiar a fost o surpriza placuta.
Cred ca imi va face si mai mare placere sa ma uit peste el de acum incolo.

P.S. Da, chiar am fost atat de impresionat incat m-am gandit sa scriu un articol despre asta.

Film: The Name of the Rose

Dacian — Mon, 02 Aug 2010 19:08:51 +0000

Un film sec si destul de prost. Nu se compara deloc cu marele roman care este Numele Trandafirului de Umberto Eco. Stiu ca romanul a avut n succes enorm, clasandu-se printre cele mai mari bestseller-uri din toate timprile, dar chiar era necesara o implicare mai mare cand a venit vorba de film.
Probabil s-au grabit sa scoata niste bani de pe urma succesului cartii si nu s-au gandit prea mult la realizarea lui. Poate nu le-a pasat. Poate doar atata pot. Poate.
Nici macar Sean Connery nu salveaza filmul. Chiar este atat de prost facut, desi are o distributie de exceptie. Stiu ca de-a lungul timpului a fost laudat de mai multi cunoscuti, dar am impresia ca a fost recomandat doar pe baza faptului ca este ecranizarea unui mega-roman care a dat o noua fata postmodernismului literar.
Un mare roman, un film execrabil.

Ultima carte citita: Numele Trandafirului

Dacian — Sat, 26 Jun 2010 18:13:53 +0000

Cand vorbim despre primul roman al lui Umberto Eco nu putem sa nu observam ca e, probabil, unul din cele mai mari best seller-uri din literatura postmoderna. Priza sa la cititorul de rand cat si la criticul literar a depasit orice imaginatie posibila. Nu glumesc, e un mega roman ce a starnit un interes greu de explicat si, mai ales, greu de mentinut, dar a reusit.
Actiunea se petrece intr-o manastire italiana in sec. XIV unde o serie de crime au loc. Anumiti calugari sunt ucisi in ceea ce pare un act ritualic, demonic. Fiind prezent in zona pentru a lua parte la o intrunire intre calugari, William din Baskerville (un calugar cu un extraordinar simt al deductiei, care preia o buna parte din caracteristicile celuilalt mare detectiv din Baskerville: Sherlock Holmes) este rugat sa inceapa o investigatie in abatie pentru a elucida misterul inainte de asa-zisa intrunire.
Plin de jocuri si ghicitori, romanul este minutios contruit pentru a oferi cititorului o senzatie unica, iar faptul ca, de cele mai multe ori, actiunea este lasata deschisa si poate fi continuata de insusi cititor ofera o perspectiva extraordinara asupra actiunii. Eco, in infinita lui maiestrie, foloseste o gama larga de tehnici narative si personaje ca sa ofere un spectru complex si compact care, la randul lor, ofera o veridicitate actiunii romanului. Multe din personaje sunt persoane reale, cu mici modificari pentru a-si intra in rolul fictiv mai natural, si sunt prezentate sub forma caracteristicilor lor reale. Prin prisma romanului ajungem sa cunoastem volumul imens al inteligentei autorului, parcurgand o suma de opere si personalitati.
Intr-o atmosfera sumbra de abatie benidictina regasim pasaje si opere pierdute, autori si personalitati azvarliti in abisul uitarii care inca mai au ceva de zis. Eco invie probleme si dileme majore in societatea antica si contemporana printr-un stil nu mai putin decat magnific. Modul in care isi foloseste principala sa arma, semiotica, nu poate fi descris decat prin opera de arta.
Desi stilul si actiunea sunt ireprosabile pot sa atrag atentia asupra unor mici defecte, mai ales din punct de vedere al traducerii si editarii. Daca cititi versiunea in romana veti avea surpriza neplacuta de a constata ca traducatorul nu a tradus citatele din latina, lucru facut intentionat pentru ca, se scuza el insusi, nu ar fi avut relevanta deoarece sensul lor se gaseste in paragrafele de dinainte sau de dupa citat. Nu sunt de acord si consider ca s-a pierdut foarte mult prin acest lucru. Desi am terminat Latina , am avut mari probleme in descifrarea anumitor pasaje. Daca e sa mai adaug ca unele sunt din Toma din Aquino sau Sf. Augustin atunci chiar putem spune ca s-a facut o eroare majora la traducere; aceste pasaje trebuie traduse si interpretate corect pentru ca ele sunt niste vorbe de o importanta vitala atat pentru intelegerea religiei, la care se face referire in text, dar si pentru opera in sine care e construita, mai mult sa mai putin, in jurul acestor pasaje care fac parte din niste opere esentiale.
Problemele religioase pe care Umberto Eco le ridica sunt foarte importante; modul in care este privita religia, modul in care se comporta religia, viata anumitor personalitati religioase din aceea vreame, modul de gandire religios, problema dintre dominicani si franciscani, etc. Seriile de intrebari si dileme ridicate de acest mare roman il transforma nu doar intr-o mare opera de fictiune ci intr-un tratat de investigatie psihologica si religioasa determinata, la fel ca William din Baskerville, sa descopere adevarul. Si totusi, intrebat de ce a scris acest roman, Umberto Eco a raspuns: Pur si simplu am vrut sa ucid un calugar.

Ultima carte citita: Man in the Dark

Dacian — Sun, 02 May 2010 19:00:34 +0000

Un om in intuneric, imobilizat la pat, isi suprima gandurile prin povesti. Isi spune povesti lui insusi, fara sa-i pese de rezultatele povestilor sale atata timp cat rezultatul final este sa nu se gandeasca la viata sa. Rece, cinic, fara emotie, el ne poarta intr-alta lume. O lume rece, o lume imposibila, o lume care seamana foarte mult cu lumea noastra. Experiment ratat.
Roman metafictional, plin pana la refuz de stilul inconfundabil al lui Auster, el ne prezinta batalia dintre imaginar si real. Explozia profunda dintre o poveste reala si o poveste imaginara. Amandoua lumi exista, doar ca una exista in mintea personajului iar cealalta este prea dura pentru a fi imaginata.
Paul Auster si-a gasit stilul, el poate sa scrie despre orice atata timp cat isi mentine acest stil echilibrat si usor care te face sa crezi ca lumea adevarata este lumea personajului si lumea imaginara este cea pe care personajul si-o inchipuie. Uiti ca amandoua sunt imaginare. Sau sunt amandoua reale?
O lumea in care America este in razboi cu ea insusi. O lume in care un personaj inventat are misiunea de a-l asasina pe cel care l-a creat. O lume in care oameni nevinovati sunt executati la televizor. O lume in care suferinta este atat de adanca incat singura metoda de a scapa de ea este de-a o uita, de-a o inlocui cu o poveste, cu o fabulatie. Unde e realul? Unde e imaginarul?

timpul nostru

Dacian — Sun, 18 Apr 2010 20:18:56 +0000

Stau. Ganduri imi inunda mintea, soarele imi bate pe chip si imi amorteste simturile, vantul iti zburleste parul si imi ofera o senzatie de liniste. Linistea e distrusa de baietii de liceu care joaca fotbal in spatele meu. Mingea zboara peste gard. Cainii din curte latra la trecatori, dar la noi nu. Noi nu suntem a timpului astuia, noi suntem de altundeva, nu apartinem.
Deschizi ochii si zambesti dar dupa 3 secunde zambetul ti se schimba, nu mai e zambetul tau. Trebuie sa pleci. Trebuie sa revii la viata ta, sa revenim la viata noastra, la oamenii care sunt din timpul corect si ne obliga si pe noi sa fim in timpul lor. Nu vad ca noi nu suntem ai lor? Ca noi nu vom fi niciodata acolo unde vor ei sa fim? Nu.
Te vad ca pe un sonet de Shakespeare, diferit fata de tot ce este pe lumea asta. Poate sunt poezii mai frumoase, mai bine scrise, mai bine gandite, mai profunde, mai sentimentale, dar niciunul nu e mai adevarat, niciunul nu te face sa simti poezia mai bine. Dar sonetele lui Shakespeare nu sunt in timpul asta, sunt din alt timp pentru alt timp. Nu ne intersectam cu el, chiar daca am vrea.
Esti suparata. Trebuie sa pleci, ma gandesc la cealalta, ne gandim la vara. Ce va fi? Unde ne vom intalni cand drumul nu va mai fi acolo? Vom sti sa ajungem acasa? Nici nu stiu unde e acasa, nu stiu ce mai inseamna cuvantul ala, nu mai are sens si nici logica, devine doar un cuvant dintr-o lume cufundata in bezna in care se loveste de alte cuvinte la fel de oarbe. Ochii iti stralucesc, imi vad chipul in ei. Incerc sa rad dar parca n-as vrea. Nu merit.
Ne ridicam. Incepem sa mergem spre despartire. Gandurile noastre sunt un flux continuu, nu pot fi oprite; si totusi sunt. Cineva imi cere un foc. Nu stie sa puna piedica. Il ajut. Mergem mai departe. Ajungem la semafor. Pana aici. Ne sarutam, ne promitem unul altuia ca vom vorbi, ca totul va fi bine. Plecam. Dupa zece pasi ma intorc sa te mai vad o data. Deja ai telefonul scos din geanta si suni pe cineva. Nu mai esti cu mine, esti deja in lumea cealalta; a timpului lor.

Ultima carte citita: Tropic of Cancer

Dacian — Sat, 27 Feb 2010 21:39:05 +0000

Henry Miller si-a trait viata cu o viteza absolut incredibila, trecand prin diferite stadii ale vietii si prin diferite locuri ale lumii. Tropicul Cancerului incearca (si reuseste) sa exploreze viata scriitorului american pe cand traia in Paris dand o alta insemnatate locului si oamenilor decat o dau romanele altor mari scriitori americani plecati acolo.
Miller nu este Hemingway, sau Fitzgerald. Nu e nici Bukowski (dupa cum am fost informat, aici, pe blog). Henry Miller este un scriitor extrem de talentat, cult si ingenios. Lipsit de scrupule, el incearca sa-si traiasca viata asa cum stie, asa cum poate; la fel ca noi toti, probabil. Nu a incercat sa redea o lume utopica (pe care nu o vedea sau credea) ci a redat viata lui, asa cum a fost: trista, plina de femei, nervi si foame.
Da, a scris pornografie. Si ce? A fost parintele revolutiei sexuale, a fost omul care a dat drumul emotiilor si nevoilor sexuale reprimate si a facut-o intr-un mod superb. Nu poate fi condamnat, doar apreciat. Omul acesta a reusit un lucru uimior dar nu pentru asta il admir, ci pentru faptul ca a resuit fara sa cedeze.
Urmarind viata lui Miller in Paris, Tropicul Cancerului este un roman destul de abundent in detalii. Din prima clipa observi ca nu este un roman obisnuit, nici prin descrieri si nici prin stil. Ambele sunt ceva nou, ceva uimitor, ceva genial. M-a prins si m-a tinut acolo atat cat a vrut, putine romane reusesc asta.
Nu il consider pornografic, nu am de ce. Nu despre asta este vorba in roman, ci despre experiente mai mult sau mai putin sexuale. este viata lui, asa cum este, asa cum a fost. Nu poti sa-l condamni dar nici nu poti sa-l ridici in slavi. Eu prefer sa-i admir onestitatea. Nu cea morala, desigur, dar cea confesionala.
Acesta este Henry Miller: un om care poate fi considerat imoral, insa nu poate fi condamnat pentru asta. Si-a recunoscut vina dar nu intr-un mod in care te-ai astepta sa o faca.