Neputincioase ganduri prinse intr-o nuca de cocos, hranite cu miere de salcam si ceai rooibos, traind agonia vietii lor subrede si efemere. Vise care se frang de realitatea rece ca o ploaie de toamna care dureaza la nesfarsit. Prinsi in vraja desfatarii, uitand ce e indestularea, luam cu noi spre mormant umbrele existentei noastre. Precum lumina biruieste intunericul, prea incet insa, biruieste resemnarea sperantele noastre, mult prea rapid. Umbre pe un perete, ce vom face cand lumina se va stinge si nu va mai putea nimeni sa ne admire? Poate vom invata ca exista si lucruri mai importante decat sa fim admirati.
Lumea viselor a pierit demult, acaparata de problemele stupide ale economiei si logicii nesatului. Traim in lumea in care pana si gandurile reale au fost mazilite de duritatea propriei existente in care ziua de maine a devenit mai importanta decat eternitatea. Pajistile verzi in care iedul se joaca cu leul au fost transformate in blocuri gri din care ti-e frica sa iesi pentru ca s-ar putea sa te muste cainele care si-a facut culcus sub scari.
Culorile nu mai au valoare decat daca sunt metalizate. Exista prea multa hartie ca ne mai treaca prin gand sa scriem ceva de valoare ca sa-i aratam cat de mult o pretuim. Prea multi oameni care ratacesc, crezand ca se vor impiedica exact de lucrul de care au nevoie. Relatii distruse pentru ca am uitat sa iubim, fugind cat ne tin picioare din prima clipa in care ne vedem scapati de obligatii. Viata netraita, dragoste neiubita, gand nerostit, vis neindepilinit.
Comentarii recente