Ultima carte citita: Nocturne. Cinci povesti despre muzica si amurg

Titlul, dupa cum se poate observa, nu ofera loc pentru imaginatie si ne arata din start ce este acest volum. Insa la prima vedre este suprinzator, mai ales pentru cei care il cunosc pe Kazuo Ishiguro. De la Japonia natala si ale ei probleme post razboi, sau de la onoarea majordomului britanic pana la povestiri despre muzica si muzicieni este drum lung si, oarecum, suprinzator.
Cele cinci povestiri care, desi sunt diferite, se invart asupra aceleliasi teme, sau mai bine spus: asupra aceluiasi tip de oameni. Dar nu alegerea subiectului atrage, nici macar personajele ci naratiunea: naratinea la persoana I. Intram in mintea muzicianli si a omului iubitor de muzica. Vedem prin ochii lor culorile muzicii, gustul rafinat al artei sunetului, efectele pe care muzica le poate provoca sufletului uman.
Tipic lui Ishiguro, totul se petrece foarte elegant, niciun cuvant nu este prost plasat, nicio propozitie nu se abate de la rolul ei declarat, totul este precis si armonios, ca o opera, ca un joc foarte bine gandit cu toate variabilele asamblate in asa fel incat nu ne dedicam decat acestei superbe opere.
Oamenii sunt atat de vii, intamplarile atat de reale, gandurile atat de sincere, viata atat de frumoasa iar amurgul si muzica sunt atat de sublime, atat de pline de inteles, atat de profunde incat suntem prinsi, fara scapare, in aceasta lume atat de reala si atat de minunata. Muzica eclipseaza mediocritatea vietii cotidiene si acapareaza tot ce este impur transformand totul in arta.
Pentru a intelege mai bine muzica sau efectul pe care aceasta il are asupra omului aceasta carte este exact ceea ce avem nevoie. Va surprinde si va bucura pana acolo incat nu vom indrazni sa sa o lasam din mana pana nu va fi savurat fiecare cuvintel, fiecare propozitie.

Ultimul film vazut: Ali

Un film despre viața lui Mohammed Ali, unul din cei mai mari boxeri ai istoriei, un om cu o poveste și cu o misiune care a uimit nu doar generația sa ci a devenit un simbol mondial al sportului. Un om a cărui nume, chiar și astăzi, provoacă uimire.
Filmul încearcă sa ofere o portretizare fidelă a sportivului, atât pe plan profesional cât si pe plan personal, încercând sa aducă spectatorului o biografie totală a vieții sportivului din perioada când încă mai profesa ca boxer.
Will Smith, ca întotdeauna, face un rol sublim, extrem de captivant și de bine jucat care te prinde și te ține cu sufletul la gură în fata televizorului. Vorbele, ticurile, gesticulația sunt toate finisate și aduc în lumină pe sportiv și nu pe Will Smith, actorul devine trup și suflet personajul și acest lucru este punctul forte al filmului.
Povestea lui Ali o știe mai toată lumea care are un interes în sportul numit box, însa mai puțină lume știe de prietenia lui Ali cu Malcolm X sau de relația sportivului cu comunitatea musulmană. Acest film încearcă (și, într-o mare măsura, reușește) sa umple golurile despre viața lui Ali.
Un film bun cu niște actori foarte bine aleși care ofera o portretizare fidelă a perioadei în care Ali boxa și a relaților pe care acesta le avea cu diferite persoane si personalități. Pentru cei care sunt interesați în Ali sau doar vor sa-l vadă pe Will Smith într-un rol pe care-l execută excelent filmul acesta este 100% recomandat.

Ultima carte citita: Si hipopotamii au fiert in bazinul lor

Scris in 1945, nepublicat, gasit dupa multe decenii. Scris de doua din cele mai mari nume ale generatiei beat: Jack Kerouac si William S. Burroughs. Capitolele sunt scrise alternativ, unele de Jack Kerouac care isi ia numele de Mike Ryko iar celalalte de Burroughs care isi ia numele de Will Dennison.
Romanul imi aduce aminte de Trainspotting, desi romanul a fost cu mult timp inainte. Patru prieteni care formeaza un grup ciudat, nelalocul lui. Homosexualitatea, drogurile, somajul si crima se invart ca teme ale prieteniei lor si, in acelasi timp, al romanului insusi. Ele find cauzele si efectele actiunilor personajelor romanului.
Scris intr-un limbaj simplu, necomplicat, romanul arata viata celor patru din 2 perspective mai mult sau mai putin diferite: cele ale autorilor, care ei insisi sunt 2 din cei 4 prieteni.
Romanul, ca multe altele de genul aceasta, arata un singur lucru: viata nu e o linie dreapta, nu e doar alb si negru, e mai mult. Viata inseamna mai mult. E mai complicata, mai colorata, de necontrolat.
Nu m-a atras foarte mult, motivul principal pentru care am vrut sa o citesc a fost titlul (care mi-a placut din motive pur subiective) care, dupa cum am aflat in roman, nu are nicio legatura cu povestea in sine. Doar un eveniment ce s-a intamplat in timp ce actiunea propriu zisa a romanului se desfasura.
Mi-a placut dubla viziune asupra intamplarilor din roman, fapt care aduce un plus cand vine vorba de descrierea personajelor si de conceptul individualitatii artistice. Nu stiu cat de experimentala se mai poate numi tehnica folosita dar cu siguranta se poate numi placuta, nu oboseste ci doar atata interesul.

Ultima carte citita: Marele Gatsby

Considerat o capodopera a secolului XX, romanul lui F. Scott Fitzgerald este o portretizare fidela a Statelor Unite ale Americii a anilor ‘20. A epocii Jazz-ului, a epocii prohibitiei, a unei epoci care nu mai exista astazi decat in filme nostalgice.
Desi adulat, romanul are niste lacune enorme din punctul meu de vedere. Personajele sunt neverosimile si slab construite, actiunea este schitata prost iar coincidentele(de care romanul e plin) sunt de-a dreptul penibile. Romanul nu prezinta nimic spectaculos in sine dar, in acelasi timp, prezinta niste elemente care ii ofera o nota de credibilitate.
Elementele care salveaza acest roman sunt stilul autorului, care nu exceleleaza dar da impresia de un scriitor bun, si imaginea omului venit la oras. Vocea lui Fitzgerald este simpatica si placuta si intr-o mare masura salveaza, in ochii mei, o mare parte din roman, lasandu-l sa supravietuiasca. Cel mai important lucuru, insa, este viziunea lui Nick Carraway asupra lucrurilor pe care le vede si le ia la cunostinta. Prin ochii lui vedem, de fapt, grandoarea acestui roman, prin el vedem maretia, sau mai degraba lipsa de maretie, a epocii lui Fitzgerald.
Visul american este ruinat, nu poate fi atins decat prin masacrarea principilor. Telul atat de mult visat, de o stralucire pura este patat, nu se mai poate ajunge la el. Pentru a ajunge sus tebuie sa te omori pe tine.
Acel “mare” nu exista.

Ultima carte citita: Colectionarul

Primul roman publicat al unuia dintre cei mai buni si experimentalisti autori britanici postmoderni. Un adevarat simbol al puterii literaturii si al stilului in care informatie este oferitat cititorului, o stilizare a naratologiei care ofera o esenta aparte fictiunii.
Lasand deoparte toate conceptele stilistice, Colectionarul este un roman fantastic, o adevarata fereastra in mintea unor oameni, care pot dar, in acelasi timp, nu pot intra in niste stereotipuri. O poveste interesanta care poate fi privita din foarte multe unghiuri si care ofera, pe langa actiunea propriu zisa a romanului, si niste idei de ansamblu despre literatura epocii in care romanul a fost scris.
John Fowles a fost, pentru mine, un autor care m-a prins in jocurile lui, desi stiu ca isi propune mereu sa isi tortureze cititorul, sa il epuizeze psihic, sa il rasuceaca in toate partile si sa il chinuie pana aproape de momentul cedarii, iar acest roman nu face exceptie. Probabil doar in Magicianul a putut sa ofere un spectacol mai grandios decat aici.
Faptul ca mania personajului sau a determinat labili psihici sa ii urmeze exemplul este un act care nu desfiinteaza sub nicio forma importanta si celebritatea scrierii sale. Nu este el de vina ca niste idioti au rapit si au omorat femei precum face personajul principal din roman, desi nu cred ca rapitorul este personajul principal ci Miranda, fata rapita.
Este foarte greu de spus pe cine este focalizata actiunea: pe rapitor sau pe cel rapit? Care are avantajul in fata cititorului? Eu cred ca amandoi au un impact egal. Nebunia si snobismul, ignoranta si intelectualismul sunt niste factori complementari care prind foarte bine si ofera un amalgam de culori vii care nu fac altceva decat sa ofere o finete fara de asemanare ideilor lui Fowles.
Daca doriti un roman cu niste urme subtile de thriller, daca doriti un roman care sa analizeze psihicul uman, daca doriti sa cititi un roman care o gama vasta de stiluri, daca pur si simplu doriti un roman care sa va tina cu sufletul la gura de la inceput pana la sfarsit, cititi Colectionarul.

Ultima carte citita: Procesul

Cea mai cunoscuta opera a marelui vizionar ceh Franz Kafka este o imbinare de sentimente mixte aducand in fata cititorului o lume aproape distopica in care realul nu mai are nici o valoare, el nemaiavand niciun fel de putere asupra mediului care il controleaza transformandu-l in ceva ireal.
Aici este si puterea romanului, neputinta de a mai face distinctia dintre real si ireal. Totul pare real, dar oare este? Trebuie sa ne gandim mereu la asta, chiar asta s-a intamplat? Sau este o metafora care ascunde ceva in spatele ei, un secret mai mare care trebuie descoperit?
Asta incearca sa faca Josef K.: sa descopere ce e in spatele arestarii sale, care sunt probele si martorii dar mai ales care este motivul pentru care este arestat. Insa nu aflam niciodata aceste lucruri pentru simplul fapt ca ele nu sunt relevante si, in acelasi timp, nu sunt cunoscute decat de o autoritate mai mare. Nu e asa ca, intr-un fel, suna cunoscut?
Nu e si lumea in care traim la fel? Traim consecintele actiunilor unor forte mai mari fara sa stim ce se intampla cu noi si de ce. Totul se invarte in necunostinta noastra, insa problema cea mai mare este ca cei care au deciziile nu mai pot nici ei sa determine ce este real sau nu si astfel actiunile lor nu mai au sens insa ei nu mai sunt in stare sa determine acest lucru.
Acest roman al lui Franz Kafka este superb, din toate punctele de vedere. Intrebarile pe care el reuseste sa le puna sunt extrem de interesante, lumea pe care o prezinta este una fantastica care te infricoseaza dar te si atrage incercand mereu sa afli ca e in spatele paginilor.
Haosul birotic si incapabilitatea omenirii de a reusi sa se salveze din cauza lipsirii puterii de decizie si lipsirea de logica sunt teme majore care aduc in discutie concepte greu de inteles dar care sunt necesare aflarii adevarului, daca el exista.
Trabuie sa ne punem si aceasta intrebare: exista adevarul? Tot ceea ce se intampla e real? E doar imaginatia noastra? Nu poti sa te ascunzi de intrebari pentru simplul fapt ca totul e lipsit de sens, totul nu are nicio legatura cu realul dar nu poate fi ireal deoarece se intampla, se intampla acum, aici.
Romanul este fantastic, desi in unele parti e greu de urmarit si de la inceput si pana la sfarsit trebuie sa le obisnuiesti cu neverosimilul si irealitatea si lipsa de logica a actiunilor si ideilor prezentate. Max Brod si-a inselat prietenul dar a oferit lumii una din cele mai puternice literaturi care exista. Trebuie sa il onoram pe Franz Kafka, dar si pe noi insine, prin citirea cartilor sale si prin incercarea de a raspunde la cateva din intrebarile pe care cu siguranta ni le vom pune.

Ultimul film vazut: Lulu on the bridge

Pe langa faptul ca Paul Auster este un scriitor exceptional el mai e si un scenarist si un regizor bunicel cu niste viziuni remarcabile.
Filmul este tipic lui, personajele sunt desprinse din romanele lui, actiunea la fel. Acel twist combinat cu acel susupans atat de tipic lui Auster este prezent in permanenta, niciodata nu te paraseste. De asemenea jocul de cuvinte si multitudinea de sensuri ale cuvintelor la care se adauga nedumeririle legate de sens se regasesc in totalitate in aceasta creatie cinematografica.
Filmul este foarte reusit, este atipic, nu poti sa iti dai seama ce se intampla in continuare, lucru care il face remarcabil, aproape ca pe o carte. Povestea este captivanta iar actorii foarte bine distribuiti, mi-a placut mult cum au reusit sa intre in pielea personajelor. Un film foarte reusit.
Desi intotdeauan filmele vor pierde in fata cartilor trebuie sa spun ca, desi nu e o ecranizare a vreunui roman de-al sau, filmul reuseste sa surprinda esenta lui Auster, acel “nu stiu ce” care il face pe autor sa fie atat de interesant si atat de imprevizibil este evident si pur si simplu poti face o leagtura intre om si opera. Filmul este la fel de bun ca oricare roman de-al sau.

un pas inainte si doi inapoi

S-a anuntat laureatul premiului Nobel pentru literatura al anului 2009. E Herta Muller. S-a nascut in Romania (intr-un sat din Timis, in care, suprinzator, locuieste bunicul meu si alti membri ai familiei mele) dar a plecat in Germania prin ‘87.
Deja se bate toba in targ ca trebuie sa o adoptam, sa o numim a noastra. Nu-mi place. Nu e a noastra, nu a scris in romana, Romania nu o reprezinta, s-a departat de tara noastra, nu a fost niciodata o romanca, doar s-a nascut aici. Dar nu asta e lucrul cel mai deranjant.
Cel mai suparator lucru e ca Romania a pierdut sansa sa fie descoperita pe harta literara a lumii. Laudele le va lua literatura germana si cam atat. Romania va trebui sa astepte multi ani pana cand comisia Nobel se va gandi sa ofere premiul unui scriitor roman care apoi sa poata declansa pofta globului pentru literatura romana.
Mircea Cartarescu, Stefan Agopian, Gabriela Adamesteanu si altii sunt numele care ar trebui sa ne incante atunci cand vorbim de literatura romana si nu o asa-zisa scriitoare care inca nu s-a demonstrat in totalitate, a carui opera majora nu a fost scrisa decat foarte recent, nu a trecut testul timpului asa cum ar fi trebuit. Lumea o asemuieste cu Elfriede Jelinek, o alta scriitoare de limaba germana care a castigat premiul Nobel si mai toata lumea spune ca a fost o dezamagire, ca nu a meritat. Asa se va intampla si acum.
Asta e situatia: s-a oferit premiul unui autor care nu a dovedit un mare talent, cel putin nu in comparatie cu ceilalti asa-zisi nominalizati. Autori precum Philip Roth, Thomas Pynchon, Don DeLillo, Cormac McCarthy, Milan Kundera, Amos Oz etc. au dovedit o impresionanta forta literara care trebuie recompensata cu laurii recunostintei mondiale.
O mare dezamagire este subiectul scrierilor Hertei Muller. Din nou vom auzi si retrai acele stupide si odioase intamplari vazute intr-un subiectivism extremism a perioadei comuniste. Oameni care nu pot trai in prezent, care nu pot accepta realitatea curenta. Oameni care refuza sa se reinventeze, sa se regrupeze, sa formeze noi realitati, noi grupuri, noi teme, sa refaca o cultura uitata, sa creeze o cultura noua, sa invete sa uite si sa nu mai traiasca in trecut.
M-am saturat de toti scriitori care se cred supravietuitori pentru ca au putut trai in Romania comunista. Au trait milioane de oameni in ea si nu ii vad cerand recunoastere. De ce majoritatea au plecat in perioada ‘84-’89? De ce au plecat atunci cand timpurile erau grele din punct de vedere economic? De ce nu au plecat cand s-a instaurat comunismul? Atunci cand si-au dat seama ca nu vor mai avea libertate de exprimare? Si acum, dupa ‘90 toti se declara supravietuitori al unui dezastru, desi multi au plecat si nu au trait greul. Dupa razboi multi eroi se arata…
Imi pare rau pentru Romania, imi pare rau pentru organizatorii premiului Nobel, imi pare rau pentru cei care asteapta adevarate valori si adevarate revolutii literare atunci cand vine vorba de laureatii premiul Nobel. Imi pare rau ca sunt dezamagit, din nou.
Sper sa ma insel, sper sa fie totul altfel de cum il vad eu, dar ma indoiesc. Am trait sa vedem ca existam pe harta, dar nu vom vedea recunostinta de care avem nevoiesi pe care o meritam, nu se vad oamenii care conteaza cu adevarat, adevaratele valori vor ramane inchise in celulele uitarii, recunostinta fiind doar a celor care refuza sa deschida ochii.

Ultimul film vazut: Love Actually

Un film simpatic, facut in Marea Britanie, care ilustreaza diferite persoane in diferite ipostaze dar avand un element comun: dragostea. Nu e neaparat un film de dragoste, e mai degraba o comedie romantica.
Totul e simpatic: personajele, actiunea, locurile, tot. E foarte greu sa nu-ti placa, sa nu te amuze. E facut perfect pentru a te face sa te simti bine si pentru a te relaxa si a te face sa uiti de tot in timp ce te delecteaza cu niste povestioare ale unor oameni.
Bineinteles, subiectul este unul din care poti sa te inspiri la nesfarsit. Poti sa creeezi o multime de situatii care de care mai inedite, si asta face si filmul. De-a dreptul impresionant.
Linistitor si amuzant, filmul e unul ideal pentru a te relaxa un pic si pentru a te bucura de faptul ca dragostea exista peste tot si nu poate fi infranta de absolut nimic.

Ultima carte citita: Firmin. Aventurile unei vieti subterane

A fost o curiozitate. Am vazut cartea in engleza in librarie dar nu am luat-o in seama dar pe masura ce clipa in care avea sa fie publicata de polirom se apropria interesul a inceput sa creasca. O colega, mare amatoare de animale mici si dragalase (si nu numai) m-a facut sa o cumpar si s-o citesc.
Acum stau si ma gandesc despre ce era cu adevarat vorba in ea, pentru ca nu e vorba doar de un sobolan care citeste. E mai profund de atat. Nici macar faptul ca este constient de unicitatea sa si dorinta sa de comunicare cu rasa superioara este extrem de grea, daca nu impsibila. Este condamnat sa traiasca intr-un corp de sobolan, blestemat sa nu fie suportat de majoritatea oamenilor si neinteles si neluat in serios de cei care, poate, il suporta.
Romanul este despre literatura, despre numeroasele ei fete, despre nenumaratii lui autori, fie ca sunt autori cu A sau a (exista o diferenta, sa stiti!). Insusi inceputul este o comparatie intre cele mai memorabile prime propozitii ale literaturii, si in acest mod continua: comparatia.
Fie ca metoda de comparare difera, de la gust (Proust nu are acelasi gut ca Joyce) fie ca e vorba de subiect (cartile lui Henry Miller is tinute la subsol intr-un dulap inchis) fie ca e vorba de oamenii care le scriu (chiar toti scriitori de SF sunt atat de amarati?).
Firmim este cea mai frumoasa lucrare de literatura comparata si este una esuata inca de la-nceput. Toate sunt, de fapt. La fel ca oamenii, cartile sunt la fel dar in acelasi timp extrem de diferita, sa incerci sa le categorizezi este inutil si va duce la esec, indiscutabil.
Carti si oameni. Oameni si carti. Cat de mult ne asemanam si cat de mult ne diferentiem. Fiecare e atat de unic, precum un sobolan care poate sa citeasca si sa cante la un pian de jucarie. Legatura dintre om si carte este evidenta, fara aceasta legatura nu am fi putut sa iesim din pestera, doar cartile ne salveaza, doar ele au grija de noi, doar prin ele putem descoperi lumea si doar prin ele putem sa o facem mai buna. Cartile ilumineaza totul, chiar si un sobolan.